Psalmul 73

Da, Domnul lui Israel, Creatorul
E bun cu cei cu inima curată
Totuși era să-mi îndoiesc piciorul
Și pașii să-mi alunece deodată

Când mă uitam cu jind și supărare
La cei nesocotiți întotdeauna
Când eu vedeam ce fericire mare
Chiar o aveau aceia răi întruna

Nu-i tulbură nimic până la moarte
Și-ntr-adevăr pe trupuri au grăsime
De suferințele-omenești n-au parte
Și nu-s lipsiți ca ceilalți din mulțime

Ca salbă au mândria să-i conducă
Drept haină, asuprirea-i învelește
Iar ochii de grăsimi li se bulbucă
Mai mult au decât inima-și dorește

Cu răutate de-asuprire, ură
Râzând vorbesc. . de sus rostind cuvântul
Își ‘nalță pân’ la ceruri a lor gură
Și limba lor cutreieră pământul

De-aceea-aleargă lumea și se-mbie
La ei să-nghită apa cu asalt
Zicând " Ce poate Dumnezeu să știe?
Și ce-ar putea cunoaște Cel Preaînalt?”

Așa-s aceia răi întotdeauna
Sunt fericiți mărindu-și bogăția. .
Degeaba-am curățit inima-ntruna
Spălându-mă cu nevinovăția

Că-n fiecare zi ce-mi stă în față
Fără-ncetare simt că sunt lovit
Deasemenea în orice dimineață
Din zori de zi de-a dreptu-s pedepsit

Iar dac-aș zice: ”Vreau vorbirea-mi toată
Să fie ca a lor, a celor răi”
N-aș mai putea fi credincios vreodată
A neamului unde-s copiii Tăi.

Gândindu-mă în rânduri repetate
Să pot cumva pricepe-ntregul rost
Eu m-am gândit la-aceste lucruri, toate
Dar truda mea zadarnică a fost

Pân' ce-am intrat în Sfânta Locuință
La Domnu-n strălucirea de văpăi
Și-am înțeles luând la cunoștință
De soarta de la urmă-a celor răi

Tu-i pui să stea-n alunecoase locuri
Și îi arunci și în prăpădul groaznic
Deodată-s nimiciți ca arși de focuri
Și-s prăpădiți printr-un sfârșit năpraznic

Precum dispare-un vis la deșteptare,
Le lepezi și lor chipul tot așa,
O, Dumnezeul nostru, Sfânt și Mare
Așa le faci la deșteptarea Ta

Când inima mi se-amăra deodată
Simțind în măruntaie ca un foc
Eram un prost și fără judecată
'Naintea Ta, precum un dobitoc

Însă eu sunt cu Tine totdeauna
De mâna dreaptă Doamne Tu mă ții
Cu sfat mă vei călăuzi întruna
Și-n slava Ta apoi mă vei primi

Pe cine altu-n cer mai sus de sfere
Am eu afar' de Tine Domnul meu?
Și pe pământ eu nu-mi găsesc plăcere
În nimeni. . doar în Tine Dumnezeu

Întreaga-mi carne, inima mea încă
Pot să se prăpădească-n nimicire
Căci Domnul îmi va fi de-a pururi stâncă
Și fi-va partea mea de moștenire

Căci iată pier acei ce pe cărare
De Tin' se depărtează. . au ei minte?
Tu nimicești pe toți aceia care
Îți sunt necredincioși o Doamne Sfinte

Cât pentru mine lucrul cel mai mare
Și fericirea-ntreagă ce-o am eu
E ca să mă apropii tot ma tare
În fiecare zi de Dumnezeu

Pe Domnul Dumnezeu îl fac cetate
Și locu-n care mă adăpostesc
A Tale mari lucrări și minunate
Pe toate Doamne, să le povestesc.

10/30/2026 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona